ce fac mereu dovada,
Că nu se pierd, ambiguu
lovite de tăgada
Acestei lumi corupte
de demoni şi iluzii,
Ce-şi vrea mereu puterea
de-a născoci confuzii.
Dar unul pentru altul
am fost dovada vie
Că nici prin raţiune,
nici prin anatomie
Trăirea nu îşi pierde
nici forma, nici avântul,
Cum trestia se-apleacă
aşa cum o vrea vântul.
Ne-am aşezat pe calea
destinelor pereche
Într-o poveste nouă,
şi, totuşi, mult mai veche
De necrezut, spun unii
că încă e posibil
Că visul ne e ţelul,
continuu, infailibil.
Suntem numiţi nebunii
ce-şi tot doresc dreptatea,
Ce dau mereu exemple
sfidând realitatea
Acestei lumi obscure
ce nu mai ştie sensul
Iubirii ce-i în stare
să schimbe universul.
Suntem dovada clară
că ştim ce-i datoria
De a sfida chiar Iadul,
absurdul, teoria,
Şi de atâta vreme
uităm mereu trecutul
Dând viaţă provocării
de-a nu-i plăti tributul.
Iar veşnicia-i mare,
şi fără bariere,
Ne vom trăi-o paşnic,
fiindu-i noi repere...
Trăiesc profund anarhic,
gândind ireversibil,
Ţi-s donator de vise
perpetuu compatibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu